Teatrul de Stat Constanța a găzduit, marți seară, spectacolul "Romeo și Julieta", regizat de Ioan Cărmăzan și susținut de o echipă de tineri actori ai teatrelor din București. Anunțat prea târziu pentru a fi corect promovat, spectacolul a avut un public precar din punct de vedere cantitativ, dar receptiv la tragedia shakespeariană a iubirii. Din distribuție au făcut parte Antoaneta Cojocaru, Andrei Pandele, Ela Ionescu, Rodica Ionescu, Irina Dușă, Bogdan Dumitrescu, Mihai Marinescu, Mihai Cuciumeanu, Florin Lăzărescu și Adrian Anghel, coregrafia spectacolului fiind semnată de Ioana Marchidan, muzica de Vlaicu Golcea, iar costumele de Romanița Iovan.
- Publicitate -
Regizorul Ioan Cărmăzan nu s-a abătut de la firul poveștii propusă de marele autor englez, dar piesa a avut și inserții de elemente nonconformiste (atitudinea îndrăzneață a Julietei, tenișii punk ai lui Romeo, mercantilismul doicii și limbajul natural și relaxat al actorilor). Cu toate canoanele puse la zid, actorii au avut cale liberă pentru a reda tema predilectă - iubirea - cu un limbaj colocvial, actualizat. Limbajul a fost unul dintre punctele pe care criticii au pedalat în cronicile lor despre "Romeo și Julieta". În acest sens, criticul Ileana Lucaciu exemplifică momentele de "terfelire a lui Shakespeare" prin replicile care nu au avut nici un efect: "Bine ați venit damelor. Este printre voi vreo mironosiță? Are cineva bătături?" (replică interactivă cu publicul, care ar prefața întâlnirea lui Romeo cu Julieta, la serbarea familiei Capulet, și nu Capulette cum specifica fițuica program), ori "Rămâneți sănătoasa, grasă și păroasă!" (părintele Lorenzo către doică)".
Despre Antoaneta Cojocaru numai de bine, însă modul în care a interpretat-o pe Julieta nu a fost atât de apreciat, mai ales din cauza accentelor de actualizare și contemporaneizare a replicilor: "Mi-a părut rău de o actriță pe care am descoperit-o în spectacolele generației ei și care are forță și determinare - Antoaneta Cojocaru - dar care joacă aici o Julietă sclifosită și ezitantă, care își mestecă replicile din dorința de a le contemporaneiza. Nu ajută nici faptul că în ultima vreme reclamele pe care le face la nu știu ce iaurt care ajută digestia apar atât de des la TV încât nu poți să nu-ți aduci aminte de asta când îi vezi chipul pe scenă. Știu, e greu pentru un tânăr actor să supraviețuiască în România de azi și asta mi se pare o nedreptate strigătoare la cer, mai ales pentru că nu e la fel de greu pentru colegii lor mai vârstnici, dar asta nu înseamnă că ei, tinerii, nu trebuie să aibă grijă de propriul chip și să facă acele alegeri care, dincolo de bani, nu le pun în pericol cariera", scria Cristina Modreanu după premiera piesei. Astfel că majoritatea criticilor au privit spectacolul ca pe o batjocorire a textului shakespearian, ca pe o încălcare a dogmei teatrale propusă de marele autor. Poate că acest lucru a stat la baza absenței publicului. Sau poate că promovarea defectuoasă a evenimentului poate explica absența celor invitați la eveniment.
În cele din urmă, chiar dacă Shakespeare a fost terfelit, dus la extremele contemporaneității, sodomizat din punct de vedere artistic, piesa devenind poneiul roz al teatrului, cel mai important lucru rămâne curajul de a reprezenta scenic iubirea shakespeariană. Simplificarea vulgară a scenariului nu are un caracter ofensiv decât la adresa celor care se simt ofensați. Până la urmă, ce mai contează trivialitatea într-o lume în care aceasta își găsește plenitudinea?
