ShoeBox. Povestea cadourilor din cutia de pantofi

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 17 Decembrie 2015 225
În preajma sărbătorii sfinte a Crăciunului, preșcolarii și elevii din Tuzla au dat din nou dovadă de spirit filantropic și de iubire a aproapelui. În perioada 1 - 15 decembrie, ei s-au implicat într-o nouă acțiune de voluntariat, intitulată ShoeBox (Cadoul din cutia de pantofi).
Sub îndrumarea corpului voluntarilor din Școala Gimnazială nr. 1 Tuzla și a coordonatorului S.N.A.C., prof. Ioana Mihai, au fost colectate 158 de cutii de pantofi, urmând ca, între 16 și 24 decembrie, acestea să fie distribuite către copiii nevoiași. Cutiile conțin obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de igienă personală, jocuri și jucării noi, nefolosite, care vor bucura, cu siguranță, alți copii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani.
"Proiectul ShoeBox, aflat în acest an la a noua ediție, a fost pentru noi o lecție de viață, o dovadă că românii sunt minunați, că elevii școlii noastre știu să se implice activ pentru binele comunității", a declarat, la sfârșitul activității, directorul Școlii Gimnaziale nr.1 Tuzla, profesor Radu Emil Buzan. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei