Duminică, 07 Iunie 2026

Simpozion cu dublă ocazie la Muzeul de Istorie

de Violeta PAVELESCU Marţi, 24 Noiembrie 2009 311 1 min citire
Astăzi, de la ora 11, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sala "Adrian Rădulescu", va avea loc un simpozion care va marca împlinirea a 131 de ani de la revenirea Dobrogei la țară, precum și a 91 de ani de la Marea Unire a românilor.
Vor susține comunicări pe aceste teme: drd. Dănuț Culețu, prof. univ. dr. Ioan Bitoleanu, din cadrul Universității "Spiru Haret", prof. univ. dr. Marian Cojoc, prorector al Universității "Ovidius", dar și elevii Dianei Holban, de la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", coordonată de prof. Cristina Gîlă, Sorin Zana, de la Grup Școlar "C.A. Rosetti", coor-donat de prof. Doina Rusu și Andreas Ene, din cadrul Grupului Școlar "Virgil Madgearu".
De asemenea, participanții vor putea asista la un program artistic dedicat celor două evenimente, moment susținut de elevii Școlii generale nr. 22 "I. C. Brătianu", coordonați de învățătorii Ioana Antemir și Viorica Lapteș, și de cei ai Grupului Școlar "Virgil Madgearu", coordonați de profesorii Tatiana Niculiță și Oana Motoacă.
La eveniment vor mai participa elevi și profesori de la Colegiul Național "Mihai Eminescu, Școala generală nr. 3 "Tudor Arghezi" din Năvodari, Școala Generală nr. 39 "Nicolae Tonitza", Școala de arte și meserii Comana, Școala generală nr. 6 "Nicolae Titulescu și Liceul Teoretic "Traian".
Taguri
Articolul anterior Scriitorul Marin Mincu își lansează volumul "Proba de gimnastică" la Târgul de Carte "Gaudeamus" 2009
Articolul următor "Soțul păcălit", în premieră, joi, la Teatrul pentru Copii și Tineret

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei