Reprezentanţii sindicatelor din învăţământul preuniversitar au solicitat ministrului Educaţiei şi Cercetării ca să transmită precizări către inspectoratele şcolare privind caracterul de zi nelucrătoare pentru data de 5 octombrie, având în vedere că atunci este sărbătorită Ziua Internaţională a Educaţiei.
- Publicitate -
„Conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate – Învăţământ Preuniversitar, luni 5 octombrie, este zi nelucrătoare pentru toţi salariaţii din unităţile de învăţământ preuniversitar. Ca atare, în ziua de 5 octombrie 2020 nu se realizează la nivelul unităţilor de învăţământ niciun fel de activitate şi nu se organizează manifestări specifice acestei zile. Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa a comunicat acest punct de vedere Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa şi Consiliilor Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, iar Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a transmis către Ministerul Educaţiei şi Cercetării", a transmis preşedintele SLSIP Constanţa, Mitică Iosif.
Din 1994, data de 5 octombrie marchează, în fiecare an, Ziua Internaţională a Profesorului (Ziua Internaţională a Educaţiei). Anul acesta, în condiţiile speciale impuse de răspândirea noului tip de coronavirus – SARS-CoV-2, sărbătorirea profesorilor de-a lungul şi de-a latul întregii lumi se va desfăşura sub deviza „Profesorii: conducând criza, reimaginând viitorul!"