Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Slujbă de așezare în racle, la "Sfânta Maria"

de Ana FULAȘ IONESCU Marţi, 07 Aprilie 2015 168 < 1 min citire
Slujbă de așezare în racle, la "Sfânta Maria"
Ierarhul Tomisului va oficia, mâine, 8 aprilie 2015, ora 19.30, la biserica "Sfânta Maria" din Constanța (zona Far), slujba de așezare în racle a unui fragment din lemnul Sfintei Cruci și a moaștelor sfinților: Ioan Botezătorul, Nectarie și Haralambie. Raclele cu sfintele moaște vor fi depuse într-un baldachin confecționat din lemn de frasin. Credincioșii prezenți vor participa apoi la Taina Sfântului Maslu, oficiată de IPS Teodosie.
Reprezentanții parohiilor constănțene "Adormirea Maicii Domnului – I", "Adormirea Maicii Domnului – II" și "Sfântul Ștefan" vor oferi joi, 9 aprilie, începând cu ora 12.00, pachete cu alimente pentru masa de Paști celor 30 de persoane cu dizabilități, membre ale Asociației pentru protecția persoanelor cu handicap neuro - locomotor "Carmen Sylva" (str. Mircea cel Bătrân, nr. 20 A) din Constanța. Este așteptat să participe la eveniment și IPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului va oficia tot joi, de la ora 14.00, slujba de sfințire a bisericii mănăstirii "Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou" din apropierea localității Târgușor (peștera Liliecilor), jud. Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Mihaela Rădulescu, atac la adresa homosexualilor! Ce spune Mircea Solcanu
Articolul următor Oana Zăvoranu: Sunt Dumnezeul și demonul meu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei