Soprana Montserrat Caballé a murit la vârsta de 85 de ani

de Cuget Liber Sâmbătă, 06 Octombrie 2018 164
Soprana spaniolă Montserrat Caballé a murit sâmbătă, la vârsta de 85 de ani, într-un spital din Barcelona, unde se afla internată încă din luna septembrie.

Decesul survenit în dimineața zilei de sâmbătă a fost confirmat de reprezentați ai spitalului Sant Pau din Barcelona, citează El Pais.

Înmormântarea va avea loc luni, la Tanatorio de les Corts, iar priveghiul, duminică, începând cu orele după-amiezei, în același centru.

Montserrat Caballé s-a născut pe 12 aprilie 1933, în Barcelona, sub numele Maria de Montserrat Viviana Concepción Caballé i Folch.

A debutat în 1956, a susținut peste 4.000 de recitaluri și era una dintre ultimele mari dive ale operei. Fără îndoială, după cum ea însăși explica într-un interviu acordat în 2014, Caballé respingea acest apelativ: "Nu mă consider o legendă a operei, nici ultima divă, așa cum deseori scriu ziarele. Fiecare perioadă are divele ei, iar în cazul meu, singurul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi fac treaba bine, cât mai bine posibil, la nivelul cel mai înalt".

Pe parcursul carierei sale, Caballé a împărțit scena cu mari artiști precum Luciano Pavarotti, Plácido Domingo și José Carreras.

"Când cântam Manon Lescaut cu Plácido Domingo, care era minunat, el mi-a spus că descoperea o nouă lume cântând cu mine și mie mi se întâmpla la fel. Cu José Carreras am avut o relație specială, eram vrăjiți când ne ascultam reciproc. În ceea ce îl privește pe Luciano Pavarotti, el era ca un tată".

Caballé a colaborat și cu Freddie Mercury pentru piesa "Barcelona", inițial lansată în 1987 și folosită pentru Olimpiada din 1992.

În decembrie 2015, a acceptat o pedeapsă de 6 luni de închisoare pentru evaziune - fraudă de jumătate de milion de euro -, însă, după un pact cu Procuratura, a plătit o amendă de 240.000 de euro.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei