Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Soţ vândut pe scena Casei de Cultură Constanţa

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 15 Octombrie 2020 301 < 1 min citire
Soţ vândut pe scena Casei de Cultură Constanţa
Sursa foto: Teatrul Elisabeta
„Soț de vânzare”, în regia lui Marius Gilea este spectacolul la care sunteţi invitaţi în data de 25 octombrie, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. De ce soţ de vânzare? Pentru că este una dintre cele mai de succes comedii, la ora actuală, iar textul îmbină într-un mod fericit umorul sănătos cu fineţea şi eleganţa subtilă.
Din distribuţie fac parte: Maria Radu, Ana Odagiu, Marius Gilea. Piesa de teatru după Mihail Zadornov relatează povestea Oxanei, o tânără modernă, care îi propune Elenei Vladimirovna, nevastă de profesie, o afacere pe cât de indecentă, pe atât de inedită: un contract de vânzare-cumpărare al soțului său, contra tentantei sume de „douăj’ de mii”.
Potrivit organizatorilor, subiectul tratează, original și picant, eterna temă a trio-ului conjugal, în trei acte, cu multiple și intense răsturnări de situație. Cert este că fără sau cu acordul celor implicaţi, singura garanţie oferită este o seară plină de umor şi râsete-n cascadă. Biletele le găsiţi la casieria instituţiei, la preţul de 40 de lei. 
Taguri
Articolul anterior S-a lansat ediţia limitată a unei noi medalii aniversare
Articolul următor Ajutoare de stat pentru mediul de afaceri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei