Primăria şi Consiliul Local Mangalia organizează, în
Săptămâna Mare a Paștelui, un spectacol dedicat special copiilor, care va
cuprinde reprezentanții de teatru muzical şi multe alte surprize.
Evenimentul, derulat sub genericul „Cutiuța Muzicală”, va
avea loc la Casa de cultură, miercuri, 20 aprilie, începând cu ora 18. Cu aceeași
ocazie, în foaierul locației culturale, se vor afla animatori și mascote, care
vor întreține atmosfera, imortalizându-se cu cei mici, prin intermediul pozelor
la minut.
Un alt spectacol de teatru pentru copii, intitulat „Povestea
Iepurașului de Paște”, a avut loc la jumătatea acestei luni, când cei mici au
avut prilejul să îl întâlnească pe cel mai înalt magician din lume, Antonio,
dar și cu Leon Magdan, actor şi autor de povești şi texte pentru copii.
Ca în fiecare an, cu prilejul Sărbătorilor Pascale,
autoritățile locale au oferit copiilor oraşului aproximativ 4000 de pachete
cadou. Acestea au fost distribuite, înaintea vacanței, tuturor preşcolarilor şi
şcolarilor din instituțiile de învățământ de la nivelul localității.
„Special pentru
copiii Mangaliei, de Paşte, dar şi de Crăciun, pregătim cu drag pachete cu
dulciuri pentru că dorim să aducem zâmbete şi bucurie tuturor membrilor din
comunitatea locală”, a declarat primarul Radu
Cristian.