Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Studenții ovidieni utilizează realitatea virtuală pentru studiul motoarelor

de Cuget Liber Joi, 24 Aprilie 2025 155 1 min citire
Studenții ovidieni utilizează realitatea virtuală pentru studiul motoarelor
Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) implementează tehnologia realității virtuale în procesul educațional, oferind studenților programelor Autovehicule Rutiere și Energetică Industrială oportunitatea de a desfășura activități de laborator inovatoare la cursul „Construcția și calculul motoarelor cu ardere internă".
Prin utilizarea realității virtuale, aceștia pot explora detaliile componentelor motoarelor, dobândind o mai bună înțelegere a proceselor de demontare și montare.
Această inițiativă se desfășoară în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Competențelor Academice și a Capacității Inovative prin intermediul unor Studiouri Hibride de Realitate Virtuală" (UPTAKERS), finanțat de Comisia Europeană, prin Agenția pentru Educație și Cultură.
În cadrul acestor cursuri, care au loc la Universitatea „Ovidius”, sunt evaluate cerințele pentru dotarea laboratoarelor de Realitate Virtuală și Realitate Extinsă, necesare în vederea desfășurării activităților de predare în domenii precum: ingineria mecanică, ingineria electrică, ingineria civilă, arhitectura și medicina.
Proiectul „Dezvoltarea Competențelor Academice și a Capacității Inovative prin intermediul unor Studiouri Hibride de Realitate Virtuală" (UPTAKERS) contract de grant nr. 101179167/2024, are un buget total de 800.000 de euro și este implementat pe o durată de trei ani, în cadrul unui consorțiu din care fac parte: Universitatea Ovidius (coordonator), Universitatea „La Sapienza” din Roma (Italia) și Universitatea Politehnica a Cataloniei din Barcelona (Spania).
Universitățile beneficiare din cadrul proiectului sunt: Academia Arabă de Științe, Tehnologie și Transport Maritim, Egipt, Universitatea Viitorului din Egipt, Universitatea din Monastir, Tunisia, Universitatea din Sousse, Tunisia, Universitatea de Știință și Tehnologie din Iordania, Universitatea de Științe Aplicate Al-Balqa, Iordania și Centrul de Calcul „El Khawaizmi”, Tunisia.
Taguri
Articolul anterior Concert caritabil în Club Doors! Cargo susține Campania Music for Autism
Articolul următor Vreau să fac o dedicație!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei