Studenții, victime ale neînțelegerilor dintre ANR și UMC. Unii dintre ei nu mai intră în licență

de Simona ANGHEL Miercuri, 26 Iunie 2024 1306
O informare potrivit căreia Universitatea Maritimă din Constanța și-ar fi pierdut acreditarea pentru învățământul fără frecvență (IFR), în limba română, fapt ce împiedică absolvenții să obțină de la Autoritatea Națională Română (ANR) brevetul de ofițer maritim sau certificatul de capacitate, a produs tensiune și panică în rândul studenților din anii terminali.
 
La finele săptămânii trecute, rectorul Gabriel Raicu dădea asigurări că UMC este acreditată, pe toate formele de învăţământ, zi, IFR şi limba engleză de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). „Dacă ANR a informat oficial pe cineva că noi ne-am pierdut acreditarea ARACIS, atunci este dincolo puţin de limita legală. O instituţie a statului român nu poate dezinforma publicul cu referire la o altă instituţie a statului român, acreditată de o terţă instituţie din ţara noastră”, declara pentru „Cuget Liber” rectorul, care a pus la dispoziția redactorilor documente justificative din Monitorul Oficial și de la ARACIS.
 
„Parcurgeți cu mare atenție contractul de studii”
Deranjați probabil de afirmațiile rectorului, reprezentanții ANR au venit cu o adresă oficială, prin care aduc la cunoștința studenților și opiniei publice că în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, toate documentele depuse de Universitatea Maritimă din Constanța pentru aprobarea cursurilor de specialitate organizate în cadrul Facultății de Navigație și Transport Naval, precum și cele derulate în cadrul Facultății de Electromecanică Navală, pentru perioada 2023-2027, forma de învățământ cu frecvență în limba română, au fost analizate de către o comisie de verificare constituită la nivelul ANR.
„În urma acestor verificări au fost identificate o serie de nereguli, care necesită a fi rectificate în vederea obținerii aprobării cursurilor pentru perioada 2023-2027. În acest sens, Universitatea Maritimă din Constanța urmează să înainteze ANR planurile de învățământ și programele analitice rectificate, pentru a fi analizate din nou de către comisia de verificare, în prezent aprobarea cursurilor fiind parțială. Totodată, Universității Maritime din Constanța i s-a adus la cunoștință că documentația depusă la Autoritatea Navală Română este doar pentru forma de învățământ în limba română, cu frecvență.
Pe cale de consecință, Autoritatea Navală Română a informat conducerea Universității Maritime din Constanța, prin adresă scrisă, în data de 20.03.2024, faptul că, începând cu anul universitar 2023-2024, diplomele de studii, adeverințele sau orice alte documente eliberate studenților/absolvenților în cadrul formelor de învățământ în limba română cu frecvență redusă și în limba engleză cu frecvență, nu sunt recunoscute de către ANR în vederea emiterii brevetelor sau certificatelor de capacitate”, se arată în comunicatul de presă transmis redacției.
În final, ANR aduce la cunoștința celor interesați că lista programelor educaționale, vocaționale și de calificare aprobate de Autoritatea Navală Română, cu formele de învățământ aferente este publică și poate fi consultată.
„Dacă programul educațional sau forma de învățământ nu se regăsește pe portalul Autorității Navale Române, vă rugăm să vă adresați instituției de învățământ aferente pentru eventuale lămuriri și de asemenea, să parcurgeți cu mare atenție contractul de studii pe care-l aveți semnat sau urmează să îl semnați cu respectiva instituție de învățământ”, se precizează în finalul documentului citat.
 
„Suntem duși cu zăhărelul!”
Din păcate, în tot acest schimb de… replici între UMC și ANR, au de suferit studenții, o parte dintre ei, după cum ne-au declarat renunțând să mai intre în licență. „Ne-am lăsat ultimul examen ca și restanță, să nu fim absolvenți. Sunt și studenți care vor intra în licență, adică cei care nu vor să navigheze sau cei care au speranța că se rezolvă în viitor. Cum este în facultate... Sunt grupuri și grupuri de studenți, fiecare decide pentru el cum consideră că îi este mai bine. În momentul de față suntem puși să alegem cum considerăm noi. Dar părerea mea este că suntem duși cu zăhărelul și sunt orgolii la mijloc și interese”, ne-a declarat unul dintre studenții afectați de această situație.
Am încercat să-l contactăm telefonic din nou pe rectorul UMC Gabriel Raicu, pentru a afla dacă s-au făcut diligențele necesare, însă nu a răspuns.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei