Surpriză de proporții în învățământ! Elevii vor scăpa de toceală

de Simona ANGHEL Vineri, 05 Februarie 2016 12418
Întâmplător sau fatidic, ieri, în ziua dezbaterii naționale organizate de Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", cu tema "Viitoarele planuri-cadru - între așteptări și realitate", a fost făcută publică o a IV-a variantă de plan-cadru pentru gimnaziu, cu totul diferită și foarte vizionară, propusă de șase din cei 11 experți numiți de ministrul Adrian Curaj să coordoneze "elaborarea arhitecturii curriculare". 

La dezbaterea de ieri, din Capitală, de la Constanța au participat reprezentanții Asociației Elevilor, Alexandru Manda și Ștefan Peltea. Întrebat dacă s-a discutat pe marginea celei de-a patra variante, președintele AEC a declarat: "Nu s-a pomenit de această variantă. În schimb, așa cum a afirmat și Ligia Deca, consilier prezidențial pe Educație, abia acum punem pe masă adevăratele probleme ale învățământului românesc, pentru a căror rezolvare cel mai important este să-și dea mâna elevii și profesorii. Sindicatele sunt de aceeași părere cu noi, elevii, că este foarte importantă creșterea numărului de opționale, cum de altfel este prevăzut în cea de-a patra variantă". 

Următoarea dezbatere, de data aceasta provocată de Ministerul Educației, a fost anunțată pentru 16 februarie, la Biblioteca Națională. 

"Trebuie să spargem cercul vicios!" 
Cea de-a patra variantă scoasă la… "lumină" propune unirea Matematicii cu Informatica în clasele V-VIII, transformarea Fizicii, Chimiei și a Biologiei în disciplinele "Științele vieții" și "Științele mediului", transformarea Istoriei în "Educație pentru societate", trei ore de Sport pe săptămână și un număr mai mare de opționale. 

Din dorința de a schimba actuala paradigmă "a toci, a reproduce, a uita" în "a învăța să știi, să faci, să fii…", cei șase specialiști reuniți de ministrul Educației nu au fost de acord cu următoarele propuneri ale celor trei variante de plan-cadru: numărul de opționale în Curriculumul la Decizia Școlii este prea mic, în timp ce numărul de discipline este prea mare: "Nu există discipline agregate, care să asigure învățare integrată a cunoștințelor din discipline diferite, precum Științele mediului, Educație pentru societate, Științele vieții", iar "La educație fizică, sport și sănătate sunt prea puține două ore pe săptămână, având în vedere nevoia de mișcare în dezvoltarea armonioasă a elevilor. La varianta 2, la clasa a VIII-a, o singură oră de sport este inacceptabil". 

L-am întrebat pe Marian Staș, unul dintre cei șase experți care au gândit varianta cu numărul IV, ce șanse sunt ca această propunere să fie luată în calcul. 

"Deocamdată, se joacă foarte tare și în următoarele 10 zile ne-am propus să facem tot ce ne stă în putință pentru a convinge că e perfect fezabilă această poveste. Trebuie să ne scoatem din creieri că ne facem că discutăm și nu ne iese. A trecut vremea unei singure variante pe care trebuie să și-o însușească trei milioane de copii. Nu trebuie să mai ratăm această șansă, ci să demonstrăm că se poate și altfel, cât mai aproape de nevoile actuale ale generațiilor. Pentru aceasta, în primul rând trebuie să ieșim din negare și să acceptăm faptul că o singură variantă nu mai este posibilă. În al doilea rând, este strict necesară o minimă corecție a legislației, și mă refer la articolele 65-68 din Legea educației. Și în al treilea rând, acestea două să fie organic corelate cu ceea ce înseamnă cariera didactică, iar universitățile să pornească școala de profesori, pe alte premise", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marian Staș. 

Pe site-ul cugetliber.ro, puteți studia propunerile celei de-a IV-a variante de plan- cadru pentru gimnaziu. 

Taguri

Comentează știrea

22 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Doreste cineva
5 februarie 2016
sa citeasca cartea?

E vorba despre cartea mentionata in comentariul nr. 15. Doritorii sa dea "like" acestui mesaj! O veti putea citi in curand pe acest site! Doar daca exista persoane interesate, bineinteles...Daca nu, o publicam si o scoatem pe piata! Deja se lucreaza la ea, avem si inregistrari, declaratii, etc.

radarada
7 martie 2016
plan varianta 4

cu mana pe inima sa imi raspunzi, iti este frica ca vei pierde elevi la meditatii daca se aproba aceasta varianta. doar din ce am citit in articol este de departe cea mai buna varianta de plan cadru pentru invatamant.

Răspuns la: mi-e rau!
Adăugat de : vera, 5 februarie 2016
Daca stam la mana unui Manda ca sa calificam planurile de invatamant, ne putem duce dracului! Articolul este o porcarie, ca si majoritatea...
22 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei