Sute de participanți la Concursul "Le Petit Renard"

de Simona ANGHEL Joi, 01 Mai 2014 196
În cadrul Zilelor Liceului Teoretic "G. Călinescu" Constanța, s-a desfășurat Concursul Județean "Le Petit Renard", în organizarea profesoarelor Marinela Mitrenga, Ana Colțea și Daniela Stoica. Concursul este organizat de catedra de limba franceză a școlii, în colaborare cu elevii de clasa a XII-a din filiera bilingvă francofonă și în parteneriat cu Alianța Franceză Constanța.  

La eveniment au participat aproximativ 150 de elevi din întreg județul, de la gimnaziu și liceu. Organizată pe trei secțiuni - concurs de bandă desenată, concurs de limbă, cultură și civilizație francofonă și concurs de creație literară, competiția i-a provocat pe participanți să își dovedească atât talentul artistic, cât și cunoștințele de limba franceză. 

Ca de fiecare dată, elevii clasei a XII-a bilingv franceză au organizat, animat și evaluat rezultatele concursului. Astfel, un număr de aproximativ 40 de elevi, coordonați de cei trei profesori de limba franceză au implementat acest proiect ai cărui beneficiari direcți sunt ei și colegii lor mai mici din școlile Constanței, cărora le-au oferit exemplul competențelor lor dobândite în patru ani de bilingv franceză la Liceul Teoretic "G. Călinescu" Constanța. 

La final, toți participanții au fost felicitați și au primit diplome, iar  câștigătorii au primit diplome și premii într-un cadru festiv. "Pentru noi este o mare bucurie de fiecare dată să îi întâlnim la «Le Petit Renard» pe colegii noștri și pe elevii lor, poate, unii dintre ei, viitori elevi ai Liceului Teoretic «G. Călinescu» Constanța. De asemenea, ne bucurăm văzându-i pe francofonii din clasa a XII-a implicându-se într-un eveniment complex, dovedind responsabilitate, dragoste pentru limba franceză și, deja, maturitate în luarea deciziilor", a declarat Elena Crăcea, directorul Liceului Teoretic "George Călinescu" Constanța.


Taguri

Comentează știrea

hermes handbags keywords
18 mai 2014
hermes handbags keywords

hermes paketshop kaiserslautern Stiri Cultură-Educație : Sute de participanți la Concursul "Le Petit Renard" | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes handbags keywords http://www.richborn.com/hermes-purple-hermes-handbags-keywords3-1383.asp

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei