Marți, 19 noiembrie, de
la ora 19, publicul constănțean are prilejul reîntâlnirii, la Casa de Cultură a
Sindicatelor din Constanța, cu savuroasa comedie „Take, Ianke și Cadâr”, scrisă
în 1932.
- Publicitate -
La aproape șapte
decenii de la montarea (în 1957) lui N. Al. Toscani, pe scena de la Teatrul
Bulandra, Horațiu Mălăele readuce pe aceeași scenă cele trei tipologii umane, întrupându-l
pe evreul Ianke (interpretat de Horațiu Mălăele) și distribuindu-i în rolurile
turcului Cadîr și românului Take pe Răzvan Vasilescu și pe Mihai Constantin.
Alături de cei trei interpreți principali, din distribuție vor mai face parte:
Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin.
Scenografia spectacolului i-a fost încredințată Mariei Miu.
Piesa aduce în prim
plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate
problematica rasei, credinței și religiei, a statutului identitar individual și
de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neapărat un motiv de
disensiuni. Dar și ce bună înțelegere poate funcționa pe fondul acceptării și
al asumării a ceea ce ne definește și ne diferențiaza de ceilalți.
Biletele se găsesc pe:
proticket.ro; ticketstore.ro; bilet.ro și la casa de bilete a sălii de
spectacol. Preț bilet: 170 lei
Spectacolul este o
coproducție a Teatrului Bulandra – Cortina AG.