În cadrul proiectului educațional "Talent și îndemânare în tehnologii", Liceul Tehnologic "Dragomir Hurmuzescu" Medgidia, a organizat, în Laboratorul de desen, concursul "Utilizarea de materiale reciclabile în realizarea unor instalații electrice și mecanice". La concurs au participat echipe din cadrul Colegiului Tehnic "Vasile Pârvan" Constanța, Colegiului Dobrogea Castelu, Liceului Tehnologic "C.A. Rosetti" Constanța, Liceului Tehnologic "Dimitrie Leonida" Constanța, Liceului Tehnologic "Virgil Madgearu" Constanța, Liceului Tehnologic "Dragomir Hurmuzescu" Medgidia.
- Publicitate -
Scopul concursului l-a constituit conștientizarea modului de a folosi resursele în mod rațional și de a dezvolta creativitatea elevilor, viitori adulți responsabili. Fiecare echipă a prezentat produse din domeniul mecanic și electric, realizate din materiale reciclabile. Echipele și juriul au apreciat produsele realizate, elevii au împărtășit impresii legate de activitățile din școală dar și din afara ei. Echipa coordonatoare a fost compusă din prof. ing. Camelia Deșliu și prof. ing. Georgeta Prică.