Cultura
constănțeană continuă să fie reprezentată pe marile scene ale țării. În acest
weekend, Teatrul de Stat Constanța participă la cea de-a 37-a ediție a
Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț cu unul dintre cele mai apreciate
spectacole din repertoriul său, „Incendii”, în regia lui Alexandru Mâzgărean.
- Publicitate -
Premiera
producției a avut loc în decembrie 2024 și, de atunci, spectacolul s-a bucurat
de aprecierea publicului și a criticilor, fiind considerat unul dintre cele mai
puternice și emoționante titluri din repertoriul teatrului constănțean.
Montarea explorează teme precum memoria, războiul, identitatea și trauma
familială, într-o construcție scenică intensă și profundă.
Succesul producției continuă pe plan național.
Cu același spectacol, echipa Teatrului de Stat Constanța va fi prezentă și la
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unul dintre cele mai importante
evenimente culturale din Europa. Actorii constănțeni vor urca pe scena sălii
mari a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu în data de 24 iunie, într-un
context artistic de prestigiu care reunește anual companii și artiști din
întreaga lume.