Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Teatrul de Stat deschide agenda culturală constănțeană

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013 520 2 min citire
Teatrul de Stat deschide  agenda culturală constănțeană
Dacă prima revedere pe 2013 cu artiștii Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" este programată pe 11 ianuarie, de la ora 19, pe ritm de valsuri, polci și marșuri celebre din repertoriul concertelor de Anul Nou, sub bagheta maestrului Radu Ciorei, Teatrul de Stat deschide agenda culturală constănțeană sâmbătă, 5 ianuarie.De la ora 19, constănțenii care s-au săturat să tot butoneze telecomanda în căutarea unor emisiuni și programe care să nu trateze aceleași și aceleași subiecte tocite, precum scumpi-
rile de anul acesta, sunt așteptați să ia loc în fotoliile teatrului pentru a viziona spumoasa comedie "Scaiul" de Georges Feydeau, în regia, traducerea și adaptarea regretatului Ion Lucian. În distribuție îi reîntâlnim pe Dana Dumitrescu, Mihai Sorin Vasilescu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Ileana Ploscaru, Iulian Enache, Dan Cojocaru, Laura Iordan, Loredana Marilena Luca, Maria Lupu, Remus Archip, Alexandru Mereuță, Andrei Cantaragiu, Laura Crăciun, Gelu Ciobanu, Emil Băncilă, Dănuț Capră, Ion Mandache.
Duminică, 6 ianuarie, de la ora 19, o parte din actorii distribuției din "Scaiul" vor reveni pe scenă pentru a le oferi șansa spectatorilor constănțeni de a se reîntâlni cu o capodoperă caragialeană "Năpasta".
Piesa, în regia și adaptarea lui Sorin Militaru, este de fapt o dramă în două acte, care prezintă la prima vedere structura unei drame polițiste, însă care ascunde pe parcursul ei o mulțime de procese psihologice și pasiuni puternice, și îi are în distribuție pe Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Marian Adochiței, Dana Dumitrescu, Remus Archip.
La premiera de anul trecut, din luna octombrie, tânărul actor Marian Adochiței s-a remarcat prin întruchiparea cu mult talent a unui Ion adevărat, chinuit de întrebări și de o experiență traumatizantă, un Ion nebun și speriat, credincios, dar și răzbunător. Spre deosebire de comedia "Scaiul", drama "Năpasta" este un spectacol care necesită o anumită stare a spectatorului, o trăire mai aparte. 
Taguri
Articolul anterior Bărbat MORT în Polonia din cauza GRIPEI PORCINE. Alți zece, DIAGNOSTICAȚI
Articolul următor IPS Teodosie va oficia și la Techirghiol

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei