În prima săptămână a lui Mărțișor, conducerea Teatrului
Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” oferă melomanilor de la malul mării
spectacole cu dedicație.
- Publicitate -
După minunatul recital oferit miercuri, chiar de 1 martie,
publicului prezent în foyer-ul teatrului, prilej cu care au fost oferite „Mărțișoare
cu inimioare”, sâmbătă, 4 martie 2023, de la ora 19:00, în sala mare, soliștii Doru
Iftene, Răzvan Săraru, Mădălin Băldău, Ionuț Boancheș, Marius Turtoi, Silviu
Vizan, Adrian Clinciu se vor reuni sub lumina reflectoarelor într-o Gală a
Tenorilor.
La pupitrul orchestrei Teatrului Național de Operă și
Balet „Oleg Danovski” se va afla Tiberiu Dragoș Oprea, violonist cu un
frumos palmares, dar care s-a consacrat artei dirijorale. Tiberiu Dragoş Oprea
este invitat permanent al Filarmonicilor Ion Dumitrescu – Râmnicu-Vâlcea, Paul
Constantinescu – Ploieşti, Banatul – Timișoara, Mihail Jora – Bacău, Orchestrei
de Cameră Radio, Filarmonicii Botoșani, Orchestrei Simfonice Bucureşti,
colaborand şi cu orchestrele filarmonicilor Transilvania – Cluj, Oltenia –
Craiova, Brașov, Oradea, Arad, ș.a.m.d.
Prețurile biletelor la spectacolele organizate în Sala
Teatrului sunt:
• 10 lei pentru copii, elevi și studenți, pe baza
carnetului de elev / student vizat la zi conform diagramei sălii;
• 20 lei pentru pensionari, pe baza talonului de pensie
conform diagramei sălii;
• 25 lei, 30 lei, 40 lei, 50 lei, în funcție de locul
ocupat în sală, conform diagramei sălii.Intrarea la spectacol se va face numai pe baza biletului
de spectacol însoțit după caz, de talonul de pensie, carnetul de elev sau
carnetul de student.
Programul agenției de bilete este: luni,
miercuri, joi, vineri: 11-17; marți: închis; sâmbătă – duminică: 17:15 -18:15,
în zilele cu spectacol (închis în zilele fără spectacol). Telefon:
0723.882.987.