Absolvenții de clasa a XII-a au susținut, ieri, proba obligatorie a profilului din cadrul Bacalaureatului 2018. Din cei 4.765 de candidați înscriși, 413 au absentat. Un candidat, care a susținut proba scrisă în centrul de examen de la Liceul Tehnologic "Axiopolis" Cernavodă, a fost eliminat pentru tentativă de fraudă, după ce a fost prins cu telefonul mobil asupra lui.
- Publicitate -
"Conform Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, candidații care au fost eliminați de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Aceștia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune, după cea în timpul căreia au fost eliminați", a declarat președintele Comisiei Județene de Bacalaureat, inspectorul școlar general prof. Gabriela Bucovală.
Astăzi este programată ultima probă a bacalaureatului 2018, cea la alegere a profilului.