În urmă cu puțin timp s-a încheiat proba scrisă din cadrul
concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile
de învățământ preuniversitar, sesiunea 2021.
Proba a început la ora 9.00, în 5 centre de concurs din
municipiul Constanța, respectându-se toate măsurile igienico-sanitare, valabile
în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen,
în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice generate de pandemia de
Covid-19.
Pentru susținerea acestei probe s-au înscris la nivelul
județului Constanța 1.143 de candidați. La nivel național s-au înscris 34.120 de candidați, dintre care 5.190 de candidați provin din promoția curentă.
Candidații au avut la dispoziție 4 (patru) ore pentru
redactarea lucrărilor, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile
speciale. La nivelul județului Constanța s-a înregistrat o singură situație de
acest tip.
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților
naționale și baremele de evaluare pentru disciplinele de concurs sunt asigurate
de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după
susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00).
Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, la sediul Inspectoratului
Școlar Județean Constanța și pe site-ul
http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la ISJ
Constanța sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie,
după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora
12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea
rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează atât la inspectoratul școlar cât și pe
site, în data de 3 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații
trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea
pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă
au fost eliminate pentru
anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu
modificările şi
completările ulterioare.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante
publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare
a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau
on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.
La nivel județean sunt disponibile 852 de posturi didactice/catedre
vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (268 în mediul urban şi 584 în
mediul rural). Cele mai multe posturi vacante pentru angajare
pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: învățământ
preșcolar (229 candidați înscriși), învățământ primar (160 candidați înscriși),
educație fizică și sport (116 candidați înscriși) și limbi moderne (104
candidați înscriși).
În timp ce la nivel naţional sunt disponibile 4.814 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (3.500 în mediul urban şi 1.314 în mediul rural). Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1103), învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (828) şi muzică instrumentală (310).
Cadrul normativ care reglementează organizarea și
desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor
didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2021, precum
și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul
http://titularizare.edu.ro.