Titus Răileanu aduce un fragment de istorie militară la Muzeul Marinei

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 19 Decembrie 2017 189
Muzeul Marinei Române găzduiește, astăzi, 19 decembrie, începând cu ora 10.00, lansarea volumului lui Titus Răileanu, "Eu m-am născut în cuib de vultur".
Adusă la lumină de un sergent cercetaș parașutist, la Compania de Cercetare, "Eu m-am născut în cuib de vultur" nu este doar o carte de memorii, ci întrunește condițiile unei nuvele despre un fragment de istorie militară.
Așadar, autorul vorbește, în lucrarea sa, despre perioada în care a făcut armata. Este momentul când, datorită colonelului Grigore Baștan, figură legendară la acea vreme, parașutiștii încep să fie luați în seamă, chiar mai mult, își ocupă locul în elita armatei române.
În povestirile sale, Titus Răileanu sanctifică persoana lui Grigore Baștan ridicându-l la rang de legendă. Trebuie precizat că de-a lungul timpului au fost realizate multe cărți despre personalitatea acestui gigant al parașutismului românesc și multe sunt legendele și anecdotele despre viața sa.
Cu toate acestea, cartea lui Titus Răileanu este singura care imortalizează acest moment de istorie din perspectiva militarului în termen. Potrivit colegilor de breaslă, această carte este autentică, fără intermediari, autorul povestind ceea ce a văzut și trăit el însuși. Dincolo de toate aceste aspecte, volumul este, în același timp, și o frescă pitorească a vieții cazone din anii ‘60.
Titus Răileanu s-a născut în urmă cu 73 de ani și a fost încorporat în decembrie 1962, la Buzău. El face parte din ultima generație de parașutiști militari care au completat un stagiu de doi ani. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei