Peste 200 de copiii au urcat pe scena Palatului Copiilor din
Constanța pentru a susține un spectacol muzical-coregrafic dedicat celebrării
Unirii Principatelor Române, prilej cu care au reușit să aducă laolaltă toate
zonele geografice ale țării. Au fost valorizate toate grupele de elevi, de la
cele de începători până la grupele de performanță.
- Publicitate -
Prezentarea spectacolului a fost realizată de elevi ai
Cercului de Artă teatrală.
Spectacolul susținut de Ansamblul Folcloric „Rapsodia
Mării", format din elevii cercurilor de taraf și dans popular din cadrul
Palatului Copiilor Constanța și coordonat de profesorii Eugen Albu și Magda
Kastal, a fost aplaudat de toți cei prezenți în sală, fie că vorbim de părinți,
bunici, prieteni sau… admiratori.
„Faptul că un număr
atât de mare de copii participă la activitățile cercurilor de dans popular și
taraf ne bucură și în același timp ne confirmă încă o dată valoarea folclorului
românesc", a transmis prof. Roxana Mitan, directorul Palatului
Copiilor.
La finalul spectacolului, micii artiști și
spectatorii prezenți în sală s-au prins în Hora Unirii pe acordurile orchestrei
populare a Palatului Copiilor.