Luni, 08 Iunie 2026

Trei obiective ale Muzeului de Istorie Constanța pot fi vizitate gratuit în week-end

de Simona ANGHEL Luni, 01 Septembrie 2025 322 < 1 min citire
Trei obiective ale Muzeului de Istorie Constanța pot fi vizitate gratuit în week-end
În cadrul celei de-a III-a ediții a proiectului „Noaptea Muzeelor la Sate”, ce se va desfășura sâmbătă, 6 septembrie 2025, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) se alătură demersului național dedicat redescoperirii patrimoniului cultural din mediul rural.
Trei dintre obiectivele MINAC își vor deschide porțile pentru o zi specială, dedicată copiilor, părinților și tuturor celor pasionați de poveștile locurilor care au scris istorie.
Publicul va avea acces GRATUIT, în intervalul orar 12:00 – 23:00, la Complexul Arheologic Capidava; la Complexul Muzeal Adamclisi „Tropaeum Traiani” și la Complexul Muzeal Histria.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Cititului Cărților, marcată tot pe 6 septembrie, vizitatorii sunt invitați la Complexul Muzeal „Tropaeum Traiani” din Adamclisi, unde spațiul muzeal se va transforma într-un loc de întâlnire, lectură și explorare cultural-istorică. Scopul activităților este de a încuraja lectura în rândul celor mici, de a aduce istoria mai aproape de publicul tânăr și de a stimula imaginația și creativitatea, prin intermediul poveștilor inspirate din trecut.
Programul include: tururi ghidate tematice; lecturi interactive; ateliere educative pentru copii; concurs de lectură cu tematică istorică.
 
Taguri
Articolul anterior Paul Foleanu a preluat conducerea Primăriei Mangalia. Ce se va întâmpla cu autorizațiile de construcție
Articolul următor Femeie depistată cu droguri, în stațiunea Vama Veche

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei