Constănțenii pot admira la Muzeul de Artă Populară Constanța expoziția temporară "Treptele vieții". Expoziția va fi deschisă publicului până la sfârșitul anului.
- Publicitate -
Directorul Muzeul de Artă Populară, Maria Magiru, a declarat că iubitorii tradițiilor pot admira obiceiuri, rituri și ceremonialuri legate de cele mai importante evenimente din viața omului. nașterea, nunta și înmormântarea. "Marcând popasurile din lungul pelerinaj al vieții, de la leagăn până la mormânt, aceste evenimente se constituie în treptele pe care pășește, la un anumit moment, fiecare individ în parte. Obiceiurile din ciclul vieții sunt bogate în semnificații și, prin amploarea lor, antrenează întreaga comunitate rurală", a spus Magiru. Consumatorii de artă pot admira exponatele în cele două săli de la parterul muzeului. Sunt surprinse nașterea, primele zile de viață, întâmpinarea Ursitoarelor, botezul, copilăria, drumul către maturitate, timpul căsătoriei, momentele importante ale nunții (pețit, logodnă, zestre, chemarea la nuntă, însemnele și podoabele nunții), intrarea în rândul celor "maturi", cu familie, precum și apusul vieții - moartea etc.