Trofeul Festivalului-Concurs „Spiritul lui Caragiale”, adjudecat de o trupă dâmbovițeană

de Cuget Liber Luni, 17 Iunie 2024 282
Sâmbătă, 15 iunie 2024, Şcoala Gimnazială „George Enescu” Năvodari a organizat, în al 100-lea an de atestare documentară, etapa finală a celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului – Concurs de Artă Dramatică „Spiritul lui Caragiale”, la Centrul de Afaceri Năvodari. Acest festival este înscris în Calendarul activităților de educație extrașcolară naționale și internaționale, fiind rezultatul colaborării cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Primăria şi Consiliul Local Năvodari, Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, Teatrul de Stat Constanţa și Casa Corpului Didactic Constanța.
La cele două secțiuni: Interpretare și Creație au participat peste 150 de elevi și 30 de profesori îndrumători. La etapa finală, concursul cu participare directă de interpretare teatrală, au fost prezenți 102 elevi și 12 profesori îndrumători din țară și din județ.
Premierea a fost făcută pe categorii de vârstă pentru fiecare subsecțiune în parte: Teatru din opera lui I.L.Caragiale; Monolog; Adaptare după opera lui Caragiale; „Momente” după un scenariu original. Au obținut premii I trupa Tam-Tam, de la Școala Gimnazială ,,Platon Mocanu”, Drajna de Jos, jud. Prahova, prof. îndrumător Anda Maria Tatarciuc, pentru schița ,,Articolul 214”, trupa Allegria, de la Liceul Teoretic „George Călinescu”, Constanța, prof. îndrumător Cristina Popa, pentru fragmentul din comedia „O scrisoare pierdută”, eleva Petcu Daria, de la Școala Gimnazială Nr. 43 ,,Ferdinand” Constanța, pentru monologul Doamnei abracadabrante din „Începem”, prof. îndrumător Ana-Maria Năstase, elevul Albert Viziri, de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța, prof. îndrumători Mihaela Matache și Daniela Ivanciu, pentru rolul lui Cațavencu din „O scrisoare pierdută” și trupa „Atlantis”, de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța, prof. îndrumători Mihaela Matache și Daniela Ivanciu.
Premii speciale pentru interpretare deosebită au primit elevii Ilie Fabian Andrei din Trupa D' Arte, de la Palatul Copiilor Brăila, pentru rolul din piesa „D' ale lui Caragiale”, prof. îndrumător Elena Carmina Ilie, și Dumitru Nicolas, de la Școala Gimnazială Gura Foii, jud. Dâmbovița, pentru rolul lui Goe din piesa „Panorame”.
Și elevii din Năvodari, de la Clubul Elevilor, îndrumați de prof. Loredana Solom, au obținut premiul al III-lea, la subsecțiunea „Adaptare după opera lui I. L. Caragiale”, cu piesa „Un școlar eminent”.
Trofeul acestui festival-concurs a fost adjudecat de Trupa de la țară a Școlii Gimnaziale Gura Foii, jud. Dâmbovița, profesor îndrumător Gabriela Moraru, pentru adaptarea intitulată „Panorame”.
Jurizarea a fost realizată de către Elena Baciu, profesor de arta actorului la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, din Constanța – președintele juriului, Camelia Cantaragiu, de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, din Constanța – profesor laureat al festivalului în multe ediții anterioare, prof. metodist Narciz Amza, din partea Casei Corpului Didactic Constanța, prof. Ionela Simula, din partea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, din Constanța, prof. Manuela Butuman, directorul școlii organizatoare.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei