Luni, 08 Iunie 2026

Trupa de teatru a Liceului "Ovidius" - premiată la Festivalul francofon din Italia

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 25 Februarie 2017 350 < 1 min citire
Trupa de teatru a Liceului "Ovidius" -  premiată la Festivalul francofon din Italia
Pentru dinamism, culoare și jocul micilor actori, trupa "Mini-Amphithéâtre" a Liceului teoretic "Ovidius" a câștigat premiul în cadrul Festivalul Internațional de Teatru francofon "14es Journées de Théâtre Scolaire Francophone de Piano di Sorrento", desfășurat în Italia.
Organizat de Institutul francez din Napoli și de Asociația națională italienă de acțiune teatrală, festivalul este dedicat elevilor francofoni cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, iar la el și-au dat concursul 15 trupe de teatru, provenind din Franța, Italia, Belgia, România. 
Trupa constănțeană care a pus în scenă piesa "Après la pluie, le beau temps", scrisă de Ann Rocard, a fost formată din 23 de elevi ovidiști, îndrumați de profesoarele Lavinia Gheorghiu și Cristina Gavrilă, coordonatoare ale proiectului, suținute în acest demers de Cristina Anghel, directorul Liceului "Ovidius". 
Organizatorii festivalului au apreciat piesa ca fiind adecvată vârstei elevilor și că micii actori, prin jocul lor, au transmis energie și veselie. 
Cu acest prilej, micii actori ovidiști au avut ocazia să socializeze în limba franceză și să-și îmbogățească pregătirea actoricească prin ateliere susținute de actori profesioniști din Franța, Italia și România. 
Taguri
Articolul anterior Goana după învățătoare. "Părinții caută branduri, adică numele școlii"
Articolul următor Arheologie. A fost descoperit un sanctuar dedicat zeului Mithra

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei