Tudor Gheorghe va cânta la Medgidia

de Carmen MOCANU Joi, 26 Februarie 2015 137
Marele artist Tudor Gheorghe vine la Medgidia în luna aprilie. Chiar dacă va fi în fața publicului local pentru a doua oară în ultimii ani, artistul va prezenta premiera anului 2015 – "Spectacolul "The Best of Taraf".
Pe 22 aprilie, de la ora 19:00, Tudor Gheorghe împreună cu instrumentiștii Virgil Iordache (vioară), Floricel Gheorghe (țambal), Liviu Preda (braci) și Ionel Feraru (contrabas), vor încânta publicul, ca de fiecare dată, într-un spectacol cu profunde valențe spirituale. Concertul "The Best of Taraf" va cuprinde o sinteză a celor mai frumoase melodii de muzică populară ale maestrului Tudor Gheorghe, fiind presărat și cu momente solistice realizate cu înaltă măiestrie de către membrii tarafului ce-l acompaniază pe marele artist roman, după cum declară organizatorii.
Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Cultură "Ioan N. Roman" din Medgidia, iar recitalul va avea loc în sala de spectacole a Cercului Militar Medgidia. Prețul unui bilet este de 60 lei.
Municipalitatea apreciază profund inițiativa organizatorilor de a-l readuce pe Tudor Gheorghe în fața publicului din Medgidia.
"Ne face o imensă plăcere prezența marelui artist în Medgidia, cântecele atâtor generații vor răsuna în sală, iar publicul va aprecia cu siguranță polivalența celui ce este Tudor Gheorghe" , a declarat primarul Marian Iordache.

Taguri

Comentează știrea

Baspunar
23 martie 2015
Moralitate

Tatăl lui Tudor Gherghe, Ilie Tudor a murit. Dumnezeu să-l odihnească în Pace, să-i fie purtat sufletul, pe aripi de îngeri, în Împărăția Cerurilor, unde cei drepți pot vedea Fața Tatălui Creator. Ilie Tudor a devenit cunoscut după ce a stat cinci ani în închisoare fiind acuzat că a constitui un grup de persoane în încercarea de a răsturna guvernul comunist. În tinerețe, Ilie Tudor fusese condamnat la 22 de ani de pușcărie pentru apartenență la Mișcarea Legionară. Tatăl lui Tudor Gherghe a cântat ani buni în corul bisericesc. In schimb Tudor Gherghe a cântat și cântă în corul Ciumei Roșii. Pe Tudor Gherghe Dumnezeu sa-l ierte, ca eu nu pot.

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei