Vineri, 05 Iunie 2026

Tur de peninsulă reluat, la cererea publicului

de Simona ANGHEL Vineri, 27 Martie 2026 71 1 min citire
Tur de peninsulă reluat, la cererea publicului
Cu prilejul Zilei Greciei, marcată pe 25 martie, Cristian Cealera, specialistul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, a organizat un tur cultural dedicat caselor și personalităților de origine greacă din Constanța.
La solicitarea publicului, evenimentul va fi reluat sâmbătă, în zona peninsulară a orașului. Astfel, pe 28 martie, de la ora 11:00, participanții sunt invitați să se întâlnească în fața Muzeului de Artă Populară din Constanța, lângă statuia „Lupoaica”.
Turul propus nu este unul turistic clasic, de vacanță, ci o incursiune în istoria de peste două milenii a locului, în care comunitatea greacă a avut un rol esențial.
Constanța este un exemplu rar și prețios. Aici nu există diferențe care să ne despartă, ci valori care ne unesc. Aici, fiecare comunitate își păstrează tradițiile, dar le împărtășește cu ceilalți. Aici, suntem mai mult decât vecini – suntem o familie. O familie în care fiecare contribuie, fiecare este respectat și fiecare are un loc.
Comunitatea elenă poate spune, cu mândrie, că a fost și este parte din construcția acestui oraș. O construcție nu doar din piatră și istorie, ci din suflet, din educație, din valori și din exemplu. Generații de greci au trăit aici, au muncit aici și au lăsat în urmă o moștenire care continuă să lumineze prezentul.
Ghidul Cristian Cealera îi va purta pe participanți prin fața unor clădiri care au aparținut familiilor elene și le va dezvălui povești mai puțin cunoscute, absente din ghidurile turistice, dar păstrate în memoria orașului. 
Taguri
Articolul anterior Cartea săptămânii. „Închisoarea îngerilor”, de Stephen King
Articolul următor Dobrogea de altădată, adusă la viață într-o expoziție la Muzeul de Artă Populară Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei