UDTTMR a premiat excelența

de Simona ANGHEL Marţi, 30 Aprilie 2013 246
Aproape 80 de elevi de etnie tătară și turcă din întregul județ au fost în centrul atenției săptămâna trecută, în cadrul unei acțiuni organizate de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România în colaborare cu filiala Constanța a UDTTMR, la Sala "Remus Opreanu" din cadrul Instituției Prefectului Județul Constanța, acțiune ce a avut ca motto: "Premiem valoarea, recunoaștem excelența!".
"Raportat la numărul membrilor comunității noastre, la un calcul sumar, numărul celor care au luat premii la olimpiade se ridică la un procent de 23%, ceea ce înseamnă foarte mult și pentru acest lucru vă mulțumesc. Arătăm că suntem, într-adevăr, o etnie conec-tată la sistemul de valori românesc și la cel european. Vă felicit încă o dată și sunt foarte mândru că am reușit să organizăm acest eveniment", le-a transmis președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, olimpicilor de etnie tătară și turcă.
Lector univ. dr. Denis Ibadula, vicepreședinte al filialei Constanța a UDTTMR, a ținut să precizeze, de asemenea, că din postura sa de cadru didactic este o bucurie să vadă an de an și concurs de concurs numărul tot mai mare al elevilor care provin din rândul comunității și care ocupă numeroase locuri pe podiumurile competițiilor școlare.
În cadrul evenimentului, au fost premiați olimpicii de etnie tătară și turcă din județul Constanța care au obținut rezultate de excepție la olimpiadele școlare naționale, faza județeană, în anul școlar 2012 - 2013, dar și profesorii îndrumători. Pe lângă diplome, premianții au primit din partea uniunii și o tabără de excelență la Predeal, tabără programată pentru prima jumătate a lunii iulie.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei