Parohia romano-catolică Sf. Padre Pio este în sărbătoare, 25 septembrie constituind hramul bisericii, celebrat de această comunitate de credincioși la două zile după data din calendar.
- Publicitate -
Prezența catolică dobrogeană este veche, având ca nucleu credincioși de origine italiană și germană. În anii 70 mulți catolici români din Moldova au venit în Constanța, pentru a-și căuta un loc de muncă, acesta fiind momentul în care comunitatea a crescut numeric. Însă, deja înainte de aceasta, veniseră aici și catolici transilvăneni, de limbă maghiară. Odată cu începerea persecuției Bisericii Române Unite cu Roma, mulți greco-catolici ardeleni s-au așezat în Dobrogea și s-au adaptat ritului latin.
Sf. Padre Pio este a doua parohie romano-catolică, după Sf. Anton, din zona istorică a orașului, ideea întemeierii ei apărând încă de la începutul anilor 90. Pentru multe din cele peste o mie de familii, răsfirate în tot orașul, era o problemă să ajungă în peninsulă. Soluția fondării acestei a doua parohii, în cartierul Tomis III răspunde unei necesități apărute în urma lărgirii comunității.
În 1997 s-a întocmit un proiect și s-a căutat un loc pentru viitoarea biserică, anul următor începându-se construcția acesteia. Parohia funcționează de la sfârșitul anului 2006, de când părintele Petre Balint a fost numit paroh de către ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscopul romano-catolic de București. Până la terminarea bisericii, Sfânta Liturghie se celebrează la subsolul clădirii în construcție. Parohul are încredere că în vara anului următor se va putea deja sfinți biserica terminată.
Ideea hramului Sf. Padre Pio, pe care îl poartă noua parohie îi aparține Monseniorului Ghențea, în urma unui pelerinaj la San Giovanni Rotondo, acolo unde Padre Pio (1887-1968) a viețuit din 1916 până la moartea sa.
Padre Pio, canonizat abia în 2002, a fost toată viața sa în centrul a nenumărate controverse, iar la decenii după moartea sa acestea se încăpățânează să rămână. Este unul din cei mai cunoscuți purtători de stigmate din istoria recentă. Din primii ani de ședere a sa la San Giovanni Rotondo mănăstirea capucină a devenit un centru de pelerinaj, pentru că oamenii simplii susțineau că acesta face miracole. Se spunea despre el că avea darul citirii sufletelor, adică știa dinainte toate păcatele penitenților care îl căutau să se spovedească. S-au raportat cazuri de bilocație (apărea la distanțe apreciabile de unde se afla fizic), chiar până în Uruguay, în America de Sud, la patul de moarte a unui preot căruia i-a promis să fie alături. De asemenea, se spunea despre el în popor că are darul profeției, prevestind multora dacă se vor căsători, dacă se vor întoarce acasă teferi de la război sau dacă vor muri.
Toate acestea l-au pus în vizorul acelora din Biserica Catolică ce încercau o adaptare a acesteia lumii moderne. Miracolele de tip medieval, care îl făceau atât de popular în rândul celor simpli nu se potriveau cu linia mai progresistă pe care o promovau unii. A fost deseori acuzat de fraudă, că și-a provocat singur rănile stigmatelor sau că "parfumul de sfințenie" (un fenomen curent asociat cu sfințenia atât în lumea ortodoxă, cât și în cea catolică) ar fi nimic mai mult decât apă de colonie. Cu timpul s-a creat în imaginarul popular o imagine a fratelui capucin făcător de miracole, desconsiderat la nivelele înalte ale ierarhiei bisericești.
Mihai SÂRBU
