Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un altfel de spectacol pe scena de la "Oleg Danovski"

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 06 Octombrie 2012 291 1 min citire
Sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 18, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța va fi pusă în scenă o piesă de teatru pe ritmuri de salsa. "Vinovați" de acest eveniment inedit, intitulat "Înapoi în viitor - 4 ani de salsa" sunt Mihaela Cândea și Vlad Dumitrescu, inițiatorii, în urmă cu patru ani, ai Școlii de salsa ENCANTO din Constanța.
Dincolo de această prestigioasă școală constănțeană, cei doi dansatori vor reprezenta România la Campionatul Mondial de la Miami, după ce, recent, au devenit campioni naționali la salsa. 
Într-un recent interviu acordat unui reviste, Mihaela Cândea declara că nu a luat cursuri până la vârsta de 25 de ani. "Am ajuns dintr-o întâmplare în București și am zis că acolo voi găsi cu siguranță niște școli bune de dans și în primă fază m-am apucat de dans sportiv. A durat un an până am ajuns prima dată într-un club de salsa. Acolo mi s-a părut extraordinar ce se întâmpla, pentru că toată lumea putea să danseze cu toată lumea, nu aveai doar un singur partener de dans cu care știai coregrafia și făceai mereu aceeași pași". Cam la fel s-a întâmplat și cu Vlad: "Nici eu, până la 27 de ani nu am intrat în vreo sală de dans, nu am făcut niciun curs. Am avut norocul să plec cu compania la care lucram în Mexic, am văzut ce înseamnă salsa, m-am întors în Constanța, m-am apucat, am cunoscut-o pe Mihaela, și de atunci am început să dansăm".
Prețul unui bilet este 20 de lei. 
Taguri
Articolul anterior "Anotimpuri cu povești", spectacol interactiv pentru copii
Articolul următor "ParaNorman" 3D la Cityplex Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei