Un mega-spectacol pe scena Casei de Cultură din Constanța

de Simona ANGHEL Miercuri, 10 Iunie 2015 251
În agenda de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Con-stanța, în această toamnă, este cuprins unul dintre cele mai impresionante spectacole ale Teatrului Național București, în versiunea scenică a maestrului Dan Puric.
Cu spectacolul "Înșir’te mărgărite", după Victor Eftimiu, a fost inaugurată în luna aprilie noua sală, renovată, a Teatrului Național, impresionanta desfășurare de forțe de pe scenă atrăgând un public numeros și jucându-se cu casa închisă.
"Nu știu cum, dar Eftimiu a făcut un basm modern fără să-l modernizeze. I-a păstrat sănătatea sufletească, inocența și frumusețea. S-a jucat. Asta mi-a plăcut teribil. M-a atras starea de joc a lui Eftimiu față de poveste. Într-o societate confuză, în care lipsesc reperele morale, iar axul valoric este perturbat, basmul clarifică, limpezește. El nu poate să mintă pentru că e făcut pentru copii. Nevoia de basm o consider azi necesară pentru că lumea se urâțește, iar basmul e un reflex de igienă sufletească…
Acest spectacol este profund românesc și, de aceea, poate fi oricând internațional", afirmă despre spectacol chiar regizorul Dan Puric.
Spectacolul este programat pe 26 octombrie, de la ora 19, iar biletele au fost puse în vânzare începând de astăzi, la Casa de Cultură, prețul acestora fiind 225 lei, 200 lei și 175 lei. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei