Senatul Universității "Ovidius" i-a acordat, ieri, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Siegfried Schmauder, de la Universitatea din Stuttgart, director al Institutului pentru Testarea, Știința și Rezistența Materialelor.
- Publicitate -
Renumitul cadru didactic este, la ora actuală, autorul și coautorul a peste 500 de articole științifice.
Domeniile de cercetare ale profesorului Siegfried Schmauder sunt: metode computaționale în științe aplicate și în inginerie, metoda elementului finit, metode analitice, modelarea materialelor la scară nano- meso-, micro-, respectiv macromecanică și investigarea experimentală a microstructurii și a proprietaților materialelor heterogene.