Prima întâlnire din cadrul proiectului "On the move in Europe - Towards a Democratic, Multicultural Europe", din cadrul Programului Eramus+, Acțiunea Cheie 2 - parteneriate strategice între școli, a avut loc, zilele acestea, la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Bră-tescu".
- Publicitate -
Proiectul, cu o durată de 28 luni, este coordonat de prof. dr. Anamaria Ciobotaru, directorul instituției, și se derulează în colaborare cu cinci școli din Germania, Olanda, Spania, Italia și Ungaria.
Proiectul își propune, astfel, dezvoltarea și implementarea unui model de politică educațională bazat pe integrare, incluziune și acceptarea diferențelor culturale. Unul dintre rezultatele proiectului va fi editarea unui manual de bune practici, care prevede strategii didactice diferite, utilizate în scopul incluziunii și integrării elevilor aparținând altor naționalități sau grupurilor minoritare.
v v v
Un alt proiect Erasmus+ derulat simultan de acest colegiu se intitulează "Language Against Dropout", parteneri fiind Universitatea Heidelberg din Germania și Centrul "Elias Canetti" din Ruse, Bulgaria. Anul viitor, în luna martie, trei cadre didactice din colegiu și șase elevi vor merge în Barcelona și Igualada (Spania), pentru a doua întâlnire din cadrul proiectului.