Etapa națională a Olimpiadei Animatorilor pentru licee pedagogice a avut loc la Odorheiu Secuiesc (Harghita), săptămâna trecută.
Echipajul Colegiului Național Pedagogic "Constantin Brătescu", alcătuit din elevele Raluca Mareș, Andreea Tunaru și Alexandra Cojocea, din clasa a XI-a, filiera vocațională, specializarea învățător-educator s-a clasat pe locul IV, prima mențiune.
Elevii Colegiului au participat în competiția organizată de Ministerul Educației Naționale, la secțiunea Dezvoltare personală, cu proiectul "Suflet pentru Suflet", proiect coordonat de prof. Polixenia Popescu.
Competiția a avut ca motto cele trei deziderate ale transdisciplinarității - să ști, să ști să faci și să ști să fii, fiind structurată pe două probe - proba A - susținerea proiectului și proba B - proba practică. Proba practică a vizat modul în care competențele dobândite de elevi în urma derulării practicii pedagogice pot fi folosite de aceș-tia în activități de animație, recreative.
Activitățile de-rulate prin proiectul elevilor Colegiului, Suflet pentru suflet, s-au constituit în ample acțiuni de voluntariat și animație, fiind apreciate de membrii Comisiei Centrale și reprezentanții Ministerului Educației Naționale. Proiectul celor trei eleve a fost dat exemplu de buna practică în tot ceea ce înseamnă implicarea elevilor în viața comunității și dezvoltarea spiritului civic-comunitar. Efortul de a derula ample acțiuni de voluntariat și animație, începând din luna decembrie și până în prezent, promovarea acestor acțiuni prin materiale informative inovativ alcătuite de cele trei eleve, și nu în ultimul rând crearea unui spot publicitar - "Suflet pentru Suflet" - vimeo.com, demonstrează pasiunea acestor eleve, precum și a tuturor celorlalți elevi implicați de a fi un sprijin real comunității din care fac parte.