Un deputat PMP a depus în Parlament un proiect de lege pentru anularea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului și echivalarea examenelor. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, dar spune că toți absolvenții care au picat BAC-ul anii trecuți "ar urma să fie promovați", informează Digi24.
- Publicitate -
Proiectul de lege care prevede că Evaluarea Națională și Bacalaureatul pot fi înlocuite cu mediile din gimnaziu și liceu sau cu mediile obținute în timpul anului la materiile de examen a fost depus la Parlament, pe 13 mai, de un deputat PMP.
Parlamentarul Petru Movilă este inițiatorul proiectului de modificare a legii educației care permite, practic, anularea examenelor naționale, după declanșarea stării de urgență și a stării de alertă.
Proiectul de act normativ a primit și un aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, care avertizează însă că echivalarea examenelor înseamnă că toți absolvenții care au picat Bacalaureatul anii trecuți "ar urma să fie promovați".