Marin Mincu nu este criticul încremenit în propriile teorii, ceea ce prilejuiește cititorilor săi accesul la oportune reevaluări care țin pasul cu toate mutațiile metodologice ale criticii contemporane.
- Publicitate -
Într-un "proiect critic sincronic" început treizeci de ani în urmă cu volumul publicat în Italia "Poesia romena d’avanguardia" (1980), continuat cu "Avangarda literară românească" (1983), "Nuovi poeti romeni" (1986), trei volume din "Poezia română actuală" (1998 - 1999), "Poezia română în secolul XX, de la Macedonski la Magda Isanos" (2003) și antologia "Generația 2000" (2004), iată că Marin Mincu pune încă o piatră, cu lucrarea "O panoramă critică a poeziei românești din secolul al
XX-lea".
Volumul se vrea, după cum arată și titlul, o încercare de evaluare a unui întreg secol de poezie, secol ce reprezintă, după cum spune autorul, "cea mai complexă manifestare a poeticității".
Instrumentul ales de critic este acela al antologiei comentate, pe care îl preferă istoriei literare și îl recomandă atât pentru capacitatea de a forma gustul cititorilor și de a stimula creativitatea, cât și pentru popularitatea dobândită în majoritatea literaturilor.
Recunoscut ca autoritate în domeniul poeziei, Marin Mincu ține să-și reafirme acest prestigiu în confruntarea cu celălalt mare critic al contemporaneității, Nicolae Manolescu. Acesta din urmă, consacrat în primul rând de exegeza asupra romanului, ridică pretenții de a moșteni poziția de G.Călinescu al literaturii române. Cu ascendentul pe care îl are în domeniul poeziei, într-unul dintre capitolele acestei ultime lucrări Mincu ridiculizează fin clasificările lui Manolescu, referindu-se ironic la cele "trei feluri" de poezie identificate simplificator. Astfel, și dimensiunea polemică a lucrării este împlinită, iar Marin Mincu nu se dezminte ca adversar, pe terenul criticii literare, al președintelui Uniunii Scriitorilor din România.
De la Macedonski la Cristian Popescu, Marin Mincu identifică simboliști, tradiționaliști, moderniști, avangardiști, antimetafizici (apocaliptici, boemi), baladiști (mitizanți), poeții prozaicului și cotidianului, neo-moderniști (neoexpresioniști, experimentaliști), manieriști (textualizanți), textualiști (postmoderni), autenticiști (schizoizi), exhibând un receptor de o finețe excepțională pentru poezie. Pentru specialiști este o lectură obligatorie, iar pentru iubitorii de poezie, mijlocul prin care se pot pune în contact cu cele mai bune texte ale unui secol de poezie și cu cea mai bună interpretare critică.
