Ieri, s-a parafat protocolul pentru ridicarea marii moschei de la București. Documentul a fost semnat de secretarul de stat pentru Culte și de Muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat.
- Publicitate -
Potrivit liderului spiritual al Cultului Musulman, moscheea va fi ridicată pe un teren de 11.000 de metri pătrați, acordat gratuit de Guvern, și nu va avea o capacitate mai mare de 1.000 de persoane. Centrul va cuprinde, pe lângă moschee, o bibliotecă, două săli de curs și o cantină socială, unde, zilnic, 100 de persoane, indiferent de etnie, vor putea servi o masă caldă.
Terenul pe care comunitatea turcă va ridica moscheea se află în zona Romexpo și va rămâne în proprietatea Secretariatului de Stat pentru Culte, iar Muftiatul, care se va ocupa de ridicarea moscheii, are drept de folosință gratuită timp de 49 de ani.
Iusuf Muurat a explicat că în București sunt aproximativ 9.000 de credincioși musulmani, iar cele peste 17 moschei care funcționează în Capitală nu sunt autorizate de Muftiatul Cultului Musulman și nici de Secretariatul General pentru Culte.
Banii pentru construcție îi va da statul turc; se estimează că moscheea va costa peste un milion de euro.
Potrivit protocolului semnat între statul turc și cel român, România va primi la schimb un spațiu în Turcia. Românii vor construi pe teritoriul statului turc o capelă și un cămin pentru pelerini. Astăzi, cei 30.000 de români din Istanbul merg la o biserică construită de Constantin Brâncoveanu, împrumutată de la comunitatea gre-cească.
Liderul Cultului Musulman a declarat că discuții între cele două țări pe această temă au fost inițiate imediat după Revoluție, dar abia în prezent discuțiile au prins contur.