Uniforma ar putea deveni obligatorie

de Cuget Liber Miercuri, 16 Octombrie 2013 167
Parlamentarii încearcă încă o dată să impună uniforma în gră-dinițe, școli și licee. O inițiativă le-gislativă a aleșilor USL a ajuns pe masa Senatului.
De la grădiniță și până când termină liceul, toți elevii ar putea fi obligați să poarte uniforme. Asta dacă va trece o inițiativă legislativă a parlamentarilor USL, care stă pe masa Senatului. Proiectul are, însă, mari șanse să pice la vot, având în vedere că s-a mai încercat de câteva ori legiferarea uniformei școlare, tot fără succes. Parlamentarii cred că ținutele moderne și scumpe îi fac pe elevi să uite că există respect între ei și dascăli. În prezent, în școlile din București există uniforme, în special în clasele I-IV, însă nu în majoritatea școlilor.
Dacă legea va fi adoptată, toți elevii, începând de la grădiniță, până la terminarea liceului, vor fi obligați să poarte uniformă. Culoarea și modelul vor fi alese de conducerea școlii, împreună cu părinții și copiii. Potrivit proiectului, elevilor care provin din familii cu venituri reduse li se pot acorda, pe bază de cerere, burse de ajutor social pentru achiziționarea uniformelor.
În trecut au mai existat astfel de inițiative, însă au fost respinse.
Proiectul de lege a fost depus la Senat. Forul decizional este Camera Deputaților.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei