Universitarul Radu Carp, invitatul mesei rotunde de la Biblioteca județeană din Constanța

de Simona ANGHEL Joi, 15 Decembrie 2022 721
Astăzi, 15 decembrie, de la ora 18, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, în aulă, de la ora 18, va avea loc o masă rotundă, cu ocazia lansării cărții „Radu Carp în dialog cu Marianna Prîsiajnuk. Război în Europa. Ucraina, România și Republica Moldova în fața agresiunii ruse.” (Editura Corint, 2022), a prof. univ. dr. Radu Carp.
Vor vorbi: lect. univ. dr. Enache Tușa, Universitatea Ovidius Constanța, Dorin Popescu, consilier pentru relațiile internaționale și cultură al Primarului Constanței, și prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici.
Radu Carp este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Este Membru al Academic Council E.M.A. - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2017 - 2018). A fost secretarul ştiinţific al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional Românesc (2008), director programe cercetare, Academia Diplomatică (2003 - 2005), profesor asociat cu stagii de predare la: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020), Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC – European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Firenze (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Umea University (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013);
Este totodată Cavaler al Ordinului Suveran de Malta (2010).
A publicat numeroase cărți ca unic autor sau în cadrul unor colective de cercetători recunoscuți printre care: De la „pravilă” la „constituţie”. O istorie a începuturilor constituţionalismului românesc (împreună cu Laurenţiu Vlad şi Ioan Stanomir, 2002), Responsabilitatea ministerială. Studiu de drept public comparat (împreună cu Simona Şandru, 2003), Dreptul la intimitate şi protecţia datelor cu caracter personal. De la acquis-ul comunitar la legislaţia românească ( 2004); Proiectul politic european. De la valori la acţiune comună  (împreună cu Dacian Graţian Gal, Sorin Mureşan, Radu Preda, 2006), Principiile gândirii populare. Doctrina creştin - democrată şi acţiunea socială (împreună cu Teodor Baconsky, Ioan I. Ică jr., Anca Manolescu, Elena Ştefoi, Bogdan Tătaru - Cazaban, 2006), Pentru un creştinism al noii Europe (împreună cu Manuela Nevaci, Mariana Nicolae, Camelia Runceanu, Nicoale Saramandu, 2007), Multilingvism şi dialog intercultural în Uniunea Europeană. O viziune românească / Multilingualism and Intercultural Dialogue in the European Union. A Romanian Perspective (împreună cu Ioan Stanomir, 2008), Limitele Constituţiei. Despre guvernare, politicǎ şi cetǎţenie în România (împreună cu Dacian Graţian Gal, Sorin Mureşan, Radu Preda, 2008), În căutarea binelui comun. Pentru o viziune creştină a democraţiei româneşti (2008), Dumnezeu la Bruxelles. Religia în spaţiul public european (împreună cu Ioan Stanomir, 2009), Inventarea Constituţiei. Proiecte intelectuale şi dezvoltare instituţionalǎ în Principatele Române în secolul XIX (2009); Religia în tranziţie. Ipostaze ale României creştine (2009); Religie, politică & statul de drept. Secvenţele unei acomodări (2013); Politograma. Incursiuni în vocabularul democraţiei (2015); Mai are politica vreun sens? Instrumentele democraţiei şi povara populismului (2018) și altele.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei