"Universitatea Monștrilor", la Cityplex Tomis Mall

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 22 Iunie 2013 365
La început, prin 2002, a fost "Compania Monștrilor". Acțiunea filmului se petrecea în Monstropolis, unde își are sediul o companie unde lucrează monstruleți de toate formele și mărimile. James P. Sullivan (Sully, pentru prieteni) și bunul său prieten Mike lucrează și ei la această companie ale cărei resurse principale sunt țipetele copiilor speriați. Toți membrii acestei companii cred că toți copiii sunt toxici, orice contact direct cu ei fiind interzis. Dar într-o zi, dintr-o greșeală a lui Sully, o fetiță pe nume Boo îl urmărește pe acesta în lumea monștrilor din companie. Astfel, pentru a nu-și pierde slujba, Sully trebuie să găsească o cale de a repara greșeala făcută și de a o trimite pe fetiță înapoi în lumea ei. Din fericire, lângă el este bunul prieten Mike care îl va ajuta. Împreună, ei vor avea parte de aventuri cum nici nu gândeau vreodată că vor întâlni.
După 11 ani, populara echipă "de speriat" Mike și Sully s-au întâlnit la "Universitatea Monștrilor", unde nu s-au împăcat chiar bine din prima. Oare ce s-a întâmplat de le-a transformat rivalitatea într-una din cele mai trainice prietenii văzute vreodată pe marele ecran? La Cityplex Tomis Mall puteți urmări continuarea poveștii în varianta 3D. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei