Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Universitatea "Ovidius" a pornit Caravana Admiterii 2013

de Cuget Liber Miercuri, 24 Aprilie 2013 164 1 min citire
Miercuri, 24 aprilie, de la ora 11, la Palatul Copiilor Tulcea, are loc manifestarea dedicată prezentării ofertei educaționale Porți deschise ale Universității "Ovidius" din Constanța. 
Echipa universității, condusă de rectorul prof. univ. dr. Dănuț Tiberius Epure, și formată din prorectori, studenți, membrii Biroului de promovare și relații publice, va prezenta specializările de studiu, baza materială, rezultatele obținute de universitate, avantajele studenției la "Ovidius". Totodată, cu acest prilej, de la ora 10.00, conducerea universității are programată o întâlnire cu primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, dedicată noilor relații de colaborare dintre mediul universitar-autorități locale. 
Caravana Admiterii 2013 va continua joi, 25 aprilie, de la ora 13, la Casa de Cultură Mangalia, și de la ora 16, la Casa de Cultură din Medgidia. 
Acțiunile de promovare vor cuprinde, totodată, și o donație de carte pentru bibliotecile liceelor din cele trei orașe. 
La acțiunile prilejuite de promovarea ofertei educaționale 2013 participă autorități locale, inspectori școlari, profesori de liceu de la diferite specializări, elevi din clasele a XI-a și a XII-a. 
Caravana de prezentare a ofertei educaționale a Universității "Ovidius" va ajunge, în luna mai, la Brăila, Buzău, Călărași, Slobozia și altele. Campania de promovare "Ovidius" 2013 mai cuprinde și participarea la Târgul Ofertelor Educaționale, acțiune organizată de Inspectoratul Școlar Județean la Pavilionul Expozițional.
Taguri
Articolul anterior "Turismul românesc, între faliment și renaștere"
Articolul următor Transparență totală privind banii publici

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei