În cadrul larg al misiunii pe care și-a asumat-o, aceea de a reprezenta principalul focar de educație și cercetare științifică din partea de Sud-Est a țării, Universitatea "Ovidius" se constituie ca partener național într-un proiect de anvergură finanțat din fonduri europene în parteneriat cu Academia Română, lider de proiect, Universitatea "Al. Ioan Cuza" Iași și Universitatea de Vest din Timișoara, ca parteneri naționali, proiect intitulat "Studii post-doctorale în economie: Program de formare continuă a cercetătorilor de elită - SPODE", cuprins în Programul Sectorial pentru Dezvoltarea Resurse-lor Umane 2007-2013.
- Publicitate -
Obiectivul proiectului constă în realizarea din punct de vedere instituțional a unei structuri în măsură să asigure o carieră post-doctorală în sensul sprijinirii tinerilor doctori în economie pe direcția adâncirii studiilor în domeniul tezei de doctorat sau, pe de altă parte, să inițieze și să dezvolte noi direcții de cercetare fundamentală sau aplicativă în conformitate cu exper-tiza de care aceștia beneficiază.
Proiectul își propune, de asemenea, să conecteze preocupările tinerilor doctori în economie la direcțiile de cercetare majore de actualitate pe plan european și mondial, promovând în același timp efortul de integrare a acestora în cercetări cu caracter interdisciplinar. Proiectul răspunde nevoii de restructurare și îmbunătățire a sistemelor de educație și formare la care se referă Agenda Lisabona cu trimitere directă la libera circulație a cunoașterii, a cercetă-torilor și tehnologiei.
Școala post-doctorală, ca produs al proiectului, urmează să asigure desfășurarea cercetării, mentoringului și a trainingului în deplin acord cu transformările din viața economică, asigurând forța de adaptabilitate a tinerilor doctori într-o lume aflată într-o continuă schimbare. Școala post-doctorală va asigura obținerea unor rezultate în concordanță cu prioritățile naționale pe planul cercetării, asigurând abordarea interdisciplinară în cercetare.
Așadar, un astfel de proiect este necesar, în primul rând, pentru faptul că la ora actuală nu se cunoaște un mecanism instituțional de construire, sprijinire și urmărire a activității științifice post-doctorale. Pe de altă parte, membrii grupurilor țintă (135 doctori în economie, din care cinci vor proveni de la Constanța) încă nu sunt până în prezent beneficiarii unei gestionări eficiente a potențialului științific de care dispun. În plus, conectarea la cercetarea de vârf în domeniul economic din Uniunea Europeană a fost, până în acest moment, ineficientă; revine școlii post-doctorale, construcție a proiectului de față, să elimine o astfel de inconsistență.
Prof.univ.dr. Victor CIUPINĂ,
Rector al Universității "Ovidius" Constanța