Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a participat,
recent, la un atelier de lucru cu tema „Utilizarea tehnologiilor de realitate
extinsă în educație și cercetare științifică", organizat la Cairo, în Egipt. În
același context, a avut loc și ședința inaugurală a Proiectului „Dezvoltarea
Competențelor Academice și a Capacității Inovative prin intermediul unor
Studiouri Hibride de Realitate Virtuală", acronim – UPTAKERS, finanțat de
Comisia Europeană, prin Agenția pentru Educație și Cultură.
- Publicitate -
În prima parte a evenimentului, reprezentanții Universității
Ovidius din Constanța au prezentat tendințele actuale în domeniul tehnologiilor
de realitate extinsă și modul în care colectivul UOC utilizează aceste
tehnologii în activitățile de cercetare științifică dedicate creșterii
rezilienței pentru adaptare la schimbările climatice. De asemenea, au fost
detaliate activitățile desfășurate în cadrul UOC pentru utilizarea
tehnologiilor de realitate virtuală în activitățile de educație, precum și
modul în care sunt reconfigurate laboratoarele de la unele discipline predate
la specializările de Autovehicule Rutiere și Energetică Industrială pentru a
permite utilizarea pe scară largă a acestor tehnologii în scopul creșterii
eficacității și atractivității actului de predare pentru studenți.
„În cea de-a doua
parte a evenimentului, le-am prezentat participanților detalii cu privire la
activitățile care vor fi realizate în cadrul proiectului UPTAKERS și am
convenit ca noile cursuri care vor fi dezvoltate să adreseze utilizarea
tehnologiilor de realitate extinsă pentru activitatea didactică și integrarea
tehnologiilor avansate de inteligență artificială în cadrul acestor aplicații.
Vor fi realizate, testate și validate cursuri pentru domenii de specializare
precum: inginerie mecanică, electrică, construcții, arhitectură și medicină,
care vor folosi pe scară largă tehnologiile de tip realitate extinsă", precizează prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, directorul proiectului
UPTAKERS.
Proiectul „Dezvoltarea Competențelor Academice și a
Capacității Inovative prin intermediul unor Studiouri Hibride de Realitate
Virtuală", acronim – UPTAKERS, contact de grant nr. 101179167/2024, are un
buget total de 800.000 de euro și este implementat pe o durată de trei ani în
cadrul unui consorțiu din care fac parte: Universitatea Ovidius din Constanța
(coordonator), Universitatea „La Sapienza” din Roma (Italia) și Universitatea
Politehnica a Cataloniei din Barcelona (Spania).
Universitățile beneficiare din cadrul proiectului sunt:
Academia Arabă de Științe, Tehnologie și Transport Maritim, Egipt,
Universitatea Viitorului din Egipt, Universitatea din Monastir, Tunisia,
Universitatea din Sousse, Tunisia, Universitatea de Știință și Tehnologie din
Iordania, Universitatea de Științe Aplicate Al-Balqa, Iordania și Centrul de
Calcul „El Khawaizmi”, Tunisia.