Universitatea "Ovidius" vizează extinderea colaborării cu mediul academic internațional

de Simona ANGHEL Duminică, 16 Iunie 2024 303
Miercuri, 19 iunie 2024, în sala Google din campusul Universității „Ovidius”, Corp A (Aleea Universității nr. 1), este programată dezbaterea cu tema „Importanța componentei de internaționalizare în programul de cercetare științifică al doctoranzilor”, în cadrul Proiectului „Înființarea și dezvoltarea Centrului Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător – AD. AUGUSTA”. Manifestarea se va desfășura începând cu ora 15.00, iar la întâlnire vor participa doctoranzi înmatriculați în toate domeniile de studiu din cadrul UOC. Moderatorii evenimentului sunt prof. univ. dr. Elena Danteș, directorul proiectului AD. AUGUSTA, și prof. univ. dr. Cristina Duhnea, coordonator al activităților de promovare a științei în cadrul proiectului.

„Scopul evenimentului este de a spori colaborarea cu mediul academic internațional și de a facilita integrarea cercetătorilor în organizațiile de cercetare și inovare din regiunea Sud-Est a României”, precizează prof. univ. dr. Elena Danteș.
Confirmarea participării în cadrul dezbaterii se va face până la data de 17 iunie 2024, ora 16.00.
Proiectul „Înființarea și dezvoltarea Centrului Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător – AD. AUGUSTA” (cod 2/16.11.2022) este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (Investiția 10. Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM - Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării).

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei