Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Universitatea „Ovidius” vrea să atragă cât mai mulţi studenţi străini

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 14 Octombrie 2021 314 < 1 min citire
Universitatea „Ovidius” vrea să atragă cât mai mulţi studenţi străini
În urmă cu câteva zile, Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi-a prezentat oferta la târgul educaţional internaţional „Indian Subcontinent Online Edu Fair”. Publicul ţintă a fost reprezentat de potenţialii candidaţi din afara UE precum: Bangladesh, India, Nepal și Sri Lanka, informează conf. univ. dr. Cristina Duhnea. Cadrul didactic a precizat că târgul a reunit 35 de instituţii ofertante din 19 ţări, printre care: China, SUA, Rusia, Franţa, Germania, Italia, România, Elveţia etc. Participarea UOC, în cadrul acestuia, s-a axat pe creșterea vizibilităţii programelor de studii predate într-o limbă de circulaţie internaţională, dar și a celor predate în limba română, prin promovarea programului pregătitor destinat cetăţenilor străini.
Pe lângă cele două prezentări propriu-zise, susţinute în cadrul sesiunilor dedicate, organizatorii ne-au facilitat și accesul la o platformă prin intermediul căreia am putut interacţiona cu participanţii la târg. Întrebările potenţialilor candidaţi au vizat aspectele academice, referitoare la oferta educaţională a instituţiei noastre, la criteriile de admitere sau la valoarea taxelor programelor de studii iar la standul virtual, participanţii au putut accesa materiale promoţionale, pentru o mai bună informare", a adăugat prof. Duhnea. 
Taguri
Articolul anterior Radu Paligora, noul doctor al FCV Farul Constanţa
Articolul următor Peste 16.000 cazuri noi de Covid. 548 sunt la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei