UPDATE - La profilul tehnologic, elevii au avut de comentat un text dramatic - la subiectul 1, de alcătuit un eseu despre importanța sportului la vârste fragede - la subiectul al doilea, iar la ultimul punct, au avut de caracterizat un personaj dintr-o operă literară aparținând scriitorilor Marin Preda, Ion Creangă sau George Călinescu.
Absolvenții de clasa a XII-a de la profilul uman și pedagogic au avut la subiectul al doilea de scris un text argumentativ despre rolul scriitorului în societate, iar la subiectul al treilea trebuiau să scrie un eseu în care să prezinte relația dintre două personaje dintr-un roman interbelic.
La primul subiect, elevii de la real au primit un text dramatic – un fragment din "Trei generații, de Lucia Demetrius" – pe baza căruia trebuiau să numească un sinomim pentru cuvintele scocoteal și deștepți, să explice rolul unei cratime, să construiască un enunț în care să existe o locuțiune sau o expresie care să conțină cuvântul viață, să precizeze o temă a discuției dintre personajele textului dat.
La subiectul al doilea, elevii trebuiau să scrie un text argumentativ despre importanța practicării unui sport la orice vârstă, iar la subiectul al treilea au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat aparținând lui Ion Creangă, G. Călinescu sau Marin Preda.
PROFIL REAL
Subiectul I: De analizat un text numit "Trei Generații", cu mai multe cerințe, cum ar fi găsirea de sinonime.
Subiect II: Un text argumentativ despre importanța sportului.
Subiectul III: De caracterizat un personaj din Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu
PROFIL UMAN
Subiectul I: De analizat un text numit "Trei Generații", cu mai multe cerințe, cum ar fi găsirea de sinonime.
Subiectul II: Text argumentativ despre rolul scriitorului în societate
Subiectul III: Relația dintre două personaje într-un roman interbelic.
UPDATE - La această oră, cei aproape 6.000 de candidați înscriși la Bacalaureatul 2015 se confruntă cu subiectele primei probe scrise la Limba și literatura română.
În funcție de profilul și filiera pe care le-au urmat în învățământul liceal, candidații primesc două tipuri de subiecte, și anume absolvenții filierei teoretice - profilul umanist și cei ai filierei vocaționale - profilul pedagogic vor avea aceleași subiecte, iar absolvenții filierei teoretice - profil real și ai filierei tehnologice vor primi alte subiecte.