UPDATE - Proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct pentru candidații care la data de 18.02.2022 se aflau în carantină sau izolare, probă programată astăzi, 4.03.2022, nu se mai derulează. Cei doi candidați au transmis că nu se prezintă.Ştirea iniţială
Astăzi, 4 martie, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”
se desfășoară proba scrisă pentru candidații care la data de 18 februarie 2022
se aflau în carantină sau izolare, probă din cadrul concursului pentru ocuparea
funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ
preuniversitar de stat, sesiunea ianuarie-aprilie 2022.
Dacă inițial Inspectoratul Școlar Județean Constanța
anunțase participarea a doi candidați, ieri, prof. Sorin Mihai, inspector
școlar general, a transmis că unul dintre candidați a anunțat că nu se va
prezenta.
Tot astăzi singurul candidat participant va afla și
rezultatul.
Următoarea etapă a acestui concurs o constituie proba de
interviu, în perioada 16-25 martie, conform Calendarului concursului pentru
ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ
preuniversitar de stat, sesiunea ianuarie-aprilie 2022, anexă la metodologie.