Vineri, 05 Iunie 2026

Valențele educației religioase în adolescență

de Simona ANGHEL Joi, 11 Octombrie 2007 486 2 min citire
Sala "Coriolan" a Colegiului Național "Mircea cel Bătrân" găzduiește astăzi o activitate intitulată "Comunicarea și comuniunea ca ipostaze ale educației și experiențe religioase". Manifestarea este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin Centrul de tineret pentru activități extracurriculare, în cadrul programului finanțat de Fundația Americană pentru Dialogul dintre știință și religie "John Templeton".
Acest program include și proiectul adresat învățământului preuniversitar constănțean, "Dialogul dintre știință și religie - între conflict și convergență", care a debutat în ianuarie 2007 și cuprinde elevi din liceele pilot, active în proiect.
Evenimentul, susținut de rector univ. dr. Vasile Timiș, se înscrie în trimestrul IV de activități ale proiectului. Invitatul va încerca să surprindă câteva aspecte, cum ar fi: impactul experienței și al educației religioase asupra modelării caracterului și personalității elevilor; valențele educative, ecleziale și sociale ale educației religioase în adolescență; autocunoașterea și imaginea de sine prin perspectiva rugăciunii și a trăirii credinței creștine; implicațiile axiologice ale experienței religioase; dimensiunea educativ-formativă și spirituală a celor șapte ani de acasă.

Taguri
Articolul anterior Două... "Neveste disperate"
Articolul următor Nu acceptă protecția unui tată vitreg

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei