Duminică, 07 Iunie 2026

Vechimea la catedră nu garantează reușita! Note sub 4 la învățători cu peste 10 ani de experiență

de Simona ANGHEL Miercuri, 16 Iulie 2025 1022 2 min citire
În aceeași zi în care peste 1.000 de cadre didactice din județul Constanța susțineau proba scrisă a concursului național de titularizare (marți, 15 iulie), alți aproximativ 300 de candidați așteptau cu emoție rezultatele examenului de Definitivat. Cadrele care și-au dorit să depășească stadiul de debutant în sesiunea 2025 nu au obținut nicio notă de 10, în schimb am constatat note extrem de mici la învățătoare cu vechime la catedră de peste 10 ani.
Pe 8 iulie, la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ – sesiunea 2025, erau așteptați să participe 318 candidați (35 discipline), dar vreo 24 s-au răzgândit. Așa se face că 293 de lucrări au fost încărcate pe platformă, iar o lucrare a fost anulată în centrul de evaluare (educație și fizică și sport - profesori), deoarece candidatul și-a scris numele real și școala în care este angajat pe foile de examen.
Conform statisticii oferite de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, din totalul celor 293 de candidați, 184 au fost admiși, 108 respinși, rata de promovabilitate fiind de 62,79%.
După cum deja se știe, media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul examenului național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Statistica pe note a celor 184 de promovați este următoarea: 120 cu medii între 8 și 8.99, respectiv 64 cu medii între 9 și 9,99. Cea mai mare notă obținută la sesiunea 2025 a Definitivatului a fost 9,93, la disciplina de examen Protecția mediului.
La polul opus, am putut constata că vechimea în învățământ nu constituie un atu pentru a promova mai ușor acest concurs. Spre exemplu, o învățătoare din Mangalia, deși are 11 ani de vechime, a obținut nota 3,85 la proba scrisă, în timp ce o altă învățătoare din municipiul Constanța, cu circa 14 ani de vechime la catedră, a fost „răsplătită” pentru ceea ce a scris cu nota 3,33. Cea mai mică notă a fost obținută de o învățătoare din Năvodari – 2,83.
Reamintim că în anul 2024, Maria Zahariuc de la Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu” și Lavinia Mirela Neguțu, de la Liceul Energetic Constanța, ambele catedra de educație fizică, au obținut nota 10.
Contestațiile se înregistrează la centrul de examen Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” Constanța și miercuri, 16 iulie 2024, între orele 9.00-12.00 sau pot fi transmise prin e-mail (conform afișajului din centrul de examen și site-ul IȘJ Constanța).
Rezultatele finale se vor afișa la centrul de examen și pe site-ul www.edu.ro, în data de 21.07.2025.
Taguri
Articolul anterior Ministrul Muncii dă asigurări că nu sunt probleme la plata pensiilor şi a salariilor
Articolul următor O femeie și două pisici, salvate dintr-un apartament unde s-a produs un incendiu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei