Joi,
28 martie, începând cu ora 15:00 la Muzeul „Ion Jalea”. vernisajul expoziției
de fotografie „Praguri” a artistei Iris Maria Tușa. Vernisajul va avea loc
Expoziția
este curatoriată de Lelia Rus Pîrvan, directorul Muzeului de Artă Constanța,
artist visual și conferențiar la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”,
Ioana Predescu, șef de secție la Muzeul de Artă din Constanța și Anca Coller,
artist vizual și lector în cadrul Departamentului de Grafică al UNARTE.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Rețeaua Universităților de la Marea
Neagră. Expoziția „Praguri” este un portret vizual care explorează ideea de
amintiri și locuri ale copilăriei - ale Dobrogei și va cuprinde fotografii
expuse pentru prima dată.
Pentru
Iris Maria Tușa, rădăcinile din zona Dobrogei sunt importante, reprezentând o
legătură și o cheie a interesului. Ca mulți alții, familia artistului a emigrat
din Constantinopol în Dobrogea în primul deceniu al secolului al XIX-lea.
Deși
vechiul mediu cultural și multietnic al acestor sate a fost degradat de
deceniile de comunism și derivații socio-economice, ele încă vorbesc autoarei,
având puterea de a declanșa emoții și amintiri intense.
„Praguri”
își propune să reconstituie perspective care explorează elemente din amintirile
legate de copilărie ale autoarei, fiecare perspectivă reprezentând un prag: de
la exterior la interiorul caselor, de la singurătatea și austeritatea mediului
înconjurător la însuflețirea lui de jocurile captivante ale copiilor, de la
simple imagini care evocă satele într-un mod obiectiv, la cele mai personale și
intime amintiri.
Iris
Maria Tușa este în prezent masterand în fotografie la Universitatea „Falmouth”
din Marea Britanie, având ca profesor îndrumător pentru proiectul „Praguri” pe
Wendy McMurdo, specializată în fotografie și digital media, desemnată
câștigătoare a premiului „Hundred Heroines”, premiu creat de Royal Photographic
Society.
Expoziția
„Praguri” este deschisă publicului iubitor de artă în perioada 28 martie – 14 aprilie
2024, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00–17.00.